Colegiul Director al Organizaţiei de Tineret nu are drept scop stabilirea candidaţilor în alegerile parlamentare

Partidul Democrat Liberal face precizarea că în şedinţa Colegiului Director al Organizaţiei de Tineret, programată pentru data de 15 iulie la Bruxelles, nu se va discuta despre candidaturile la alegerile pentru Parlamentul României, nici pentru Parlamentul European, aşa cum greşit s-a vehiculat în presă.
Aşa zisele declaraţii ale preşedintelui Organizaţiei de Tineret sunt pure invenţii, Monica Iacob Ridzi făcând precizarea că nu a fost întrebată şi nu a făcut niciun fel de declaraţii din care să reiasă că la Bruxelles se vor stabili candidaţii pentru alegeri.

Elena Băsescu, secretar general al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal, precizează că deplasarea la Bruxelles nu are absolut nicio legătură cu speculaţiile legate de o viitoare carieră a sa la Organizaţia de Tineret a PPE, nefiind nici pe departe pusă problema unei candidaturi ale sale în Biroul Permanent al YEPP.
După cum v-am informat deja prin comunicatul nostru de ieri, 9 iulie, în cadrul Colegiului Director, tinerii democrat-liberali îşi vor creiona strategia pentru a atrage cât mai mulţi tineri care să participe la procesul electoral, având în vedere absenteismul înregistrat la alegeri precum şi principiul OTPD-L conform căruia tinerii trebuie să-şi decidă singuri viitorul.

Preşedintele OTPD-L, Monica Iacob Ridzi a precizat că a ales ca acest Colegiu Director să aibă loc la Bruxelles pentru că „este important ca tinerii să fie familiarizaţi cu instituţiile europene”. „Ne înscriem, astfel, în programul de comunicare al Uniunii Europene, care îşi propune să familiarizeze cât mai mulţi cetăţeni ai Uniunii cu instituţiile acestui organism”.
Membrii Colegiului Director al OTPD-L au programate întîlniri la Parlamentul European, Comisia Europeană şi la sediul YEPP – Organizaţia de Tineret a Partidului Popular European.

Fond de urgenta pentru criza alimentara din Europa

Europarlamentarul Monica Iacob-Ridzi (PD-L, PPE-DE) a înaintat astăzi Comisiei Europene propunerea de a lansa un fond european de urgenţă pentru contracararea efectelor crizei alimentare din Europa. Propunerea europarlamentarului completează măsurile recente ale Comisiei Europene venite în sprijinul agricultorilor din ţările lumii a treia.

“Criza preţurilor şi insecuritatea alimentară cu care ne confruntăm pentru prima oară după mai bine de 30 de ani trebuie să se regăsească în priorităţile noastre bugetare. Este normal să sprijinim ţările lumii a treia, dar trebuie să ne gândim la proprii cetăţeni înainte de toate.

Mai bine de o cincime din populaţia europeană este grav afectată de criza alimentelor. În bugetul pe 2009 trebuie să instituim un fond european prin care să combatem cauzele acestei crize” a afirmat europarlamentarul în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Criza alimentară din prezent se manifestă sub două aspecte: creşterea exorbitantă a preţurilor şi reducerea stocurilor de produse primare, în special cereale. În privinţa stocurilor, europarlamentarul român consideră că doar instrumentele tradiţionale (subvenţii, plăţi directe către fermieri, etc.) ale Politicii Agricole Comune pot redresa situaţia.

“Vă reamintesc că proiectele de dezvoltare rurală nu vor conduce la creşterea producţiei în Europa şi implicit la rezolvarea actualei crize alimentare” a spus europarlamentarul referindu-se la tendinţa de a transfera fonduri europene înspre proiecte rurale şi de a se limita astfel valoarea sprijinului direct către agricultor.

Conform statisticii biroului Eurostat, cele mai afectate ţări din Uniunea Europeană sunt Bulgaria şi România, întrucât creşterile de preţuri au o pondere mai mare în coşul zilnic, fapt ce a antrenat o creştere a inflaţiei de 3,4, respectiv 1,9%. Fondul european pentru criza alimentară ar putea fi instituit din marja de 2 miliarde de euro, disponibilă pentru agricultură în proiectul de buget european pe 2009. Comisia Europeană a anunţat la summit-ul G8 că va propune înfiinţarea unui fond pentru a susţine sectorul agricol din ţările în curs de dezvoltare.

Elena Basescu s-a intalnit cu tinerii din Partidul Popular European

Secretarul general al Organizatiei de Tineret a Partidului Democrat-Liberal (OTPD-L), Elena Basescu, a participat miercuri si joi la intalnirea tinerilor din Partidul Popular European (PPE), la care OTPD-L este afiliat, de la Varna, Bulgaria. Fiica cea mica a presedintelui Romaniei a discutat cu colegii ei europeni despre dezvoltarea unei societati sanatoase in interiorul Uniunii Europene si a fost insotita de sefa sa, europarlamentarul Monica Ridzzi

sursa:Libertatea.ro