Pluralism, democratie, domnia legii, separarea puterilor in stat, respectul pentru minoritati, pragmatismul, libertatea presei, libertatea de constiinta, libertatea de exprimare si asociere, neutralitatea statului in raport cu Biserica (si vice-versa), toate aceste ingrediente stau la bazele societatii deschise, societatea ce permite manifestarea in cel mai mare grad a umanitatii fiecaruia. Bineinteles, nu exista o intruchipare perfecta a societatii deschise, insa unele state se apropie destul de mult de acest deziderat in timp ce altele isi pastreaza distanta, din pacate. Studiile despre gradul de libertate al presei sau clasamentele cu privire la domnia legii sau la respectarea drepturilor omului ne sugereaza ca statele din Europa de Nord-Vest se afla cel mai aproape de construirea unei societati deschise. Liantul ingredientelor ce “compun” societatea deschisa este cultura dialogului, o cultura societala in care oameni diferiti, cu viziuni diferite pot discuta deschis si respectuos, in care dogmele si aspectele tabu sunt discutate deschis si fara patima (practic nu exista dogme si tabuuri), unde oamenii se asculta unii pe altii si au posibilitatea de a analiza in profunzime opiniile adverse si unde empatia si intelegerea iau locul animozitatii.
Cum putem ajunge la asa o cultura societala? Ce ne-ar putea face ca atunci cand intalnim o persoana cu opinii diferite de ale noastre sa nu atacam imediat acea persoana pentru ideile “gresite” sfarsind intr-un “dialog al surzilor”? Nu am un raspuns final, insa testez cateva ipoteze: jocul de debate, jocurile de rol, educatia civica, ascultarea activa si cei 7 ani de-acasa cred eu ca pot face minuni.
Exista insa alternative reale si viabile la societatea deschisa? Desigur ca exista – totalitarismul. Fie ca vorbim despre state fundamentaliste religios, fie ca vorbim despre totalitarisme bazate pe nationalism sau pe ideologie, principiul de functionare al acestora este unul simplu: negarea alternativei, refuzul dezbaterii de idei, dispretul pentru drepturile omului, coagularea suportului popular prin proiectarea unui dusman imaginar asupra publicului neinformat, tendinta catre omogenitate, dogmatismul, incremenirea in proiect. Dar sunt totalitarismele cu adevarat alternative? In opinia mea totalitarismul nu poate fi o alternativa la societatea deschisa din moment ce totalitarismul este instaurat si se mentine la putere prin forta, prin incalcarea drepturilor omului, prin violarea principiilor de drept, prin minciuna si manipulare. Umanitatea nu evolueaza in cadrul acestor regime “de forta”. Creativitatea scade, conformismul creste, dependenta de stat creste, libertatile scad iar… nemultumirile cresc. Din acest motiv democratia liberala si forma ei premium – societatea deschisa sunt modelul pentru viitor. Un lucru este sigur, in opinia mea: aceasta societate este singura societate in care putem ramane in continuare… oameni. Spun asta deoarece, spre exemplu, un om normal (nu personaj fictiv) aflat in situatia lui Robinson Crusoe (naufragiat singur pe o insula), ei bine un om intr-o astfel de situatie, incapabil de a mai comunica cu semenii, intr-o perioada oarecare si-ar pierde umanitatea (sau ar innebuni).
Pentru a construi o astfel de societate este nevoie de mai mult decat reguli, institutii si proceduri. Democratia procedurala poate produce regimuri fundamentaliste, regimuri ne-democratice… in lipsa unei solide culturi participative, a unei culturi a dialogului.
Dialogul nu este o simpla forma de comunicare, el are reguli si proceduri clare. Dialogul are loc doar intre egali. Dialogul se poarta cu argumente si cu politete. Dialogul este contructiv si pune accent pe gasirea de solutii, pe compromis.
Alternativele dialogului sunt monologul sau conflictul. Traim intr-o lume multiculturala si diversa si avem nevoie de dialog pentru a co-exista. Fara dialog lumea noastra multiculturala si diversa ar deveni un spectacol funest, caci presiunea demografica si urmarirea interesului duce inexorabil la conflict. Ori fara dialog, orice conflict ce se escaladeaza are efecte dezumanizante.
Francis Fukuyama spunea ca “Doar omul este capabil sa se angajeze intr-o batalie sangeroasa pentru unicul scop de a-si demonstra ca [...] are o demnitate specific umana pentru ca este liber” (Sfarsitul istoriei si ultimul om, pag. 135). Cum rezultatul bataliei poate fi un invingator si un mort sau un invingator-stapan si un invins-sclav, nevoia de recunoastere continua sa ii eludeze pe actorii acestei infruntari, caci recunosterea nu poate veni din partea unui mort si nici din partea unui invins… Solutia gasita pe parcursul istoriei este sublimarea acestui instinct razboinic in cadrul competitiilor sportive – Olimpiadele si turnirurile medievale. Vedem insa ca realpolitik-ul nu renunta la razboi ca prelungire a politicii…
Totusi, solutia cea mai profitabila pentru omenire nu este conflictul ci dialogul, negocierea, cooperarea reciproc avantajoasa, solidaritatea umana. Let’s give piss a chance!
Octav Popescu, OT PDL Sector 3
