Cultura dialogului si alternativele ei

Pluralism, democratie, domnia legii, separarea puterilor in stat, respectul pentru minoritati, pragmatismul, libertatea presei, libertatea de constiinta, libertatea de exprimare si asociere, neutralitatea statului in raport cu Biserica (si vice-versa), toate aceste ingrediente stau la bazele societatii deschise, societatea ce permite manifestarea in cel mai mare grad a umanitatii fiecaruia. Bineinteles, nu exista o intruchipare perfecta a societatii deschise, insa unele state se apropie destul de mult de acest deziderat in timp ce altele isi pastreaza distanta, din pacate. Studiile despre gradul de libertate al presei sau clasamentele cu privire la domnia legii sau la respectarea drepturilor omului ne sugereaza ca statele din Europa de Nord-Vest se afla cel mai aproape de construirea unei societati deschise. Liantul ingredientelor ce “compun” societatea deschisa este cultura dialogului, o cultura societala in care oameni diferiti, cu viziuni diferite pot discuta deschis si respectuos, in care dogmele si aspectele tabu sunt discutate deschis si fara patima (practic nu exista dogme si tabuuri), unde oamenii se asculta unii pe altii si au posibilitatea de a analiza in profunzime opiniile adverse si unde empatia si intelegerea iau locul animozitatii.

Cum putem ajunge la asa o cultura societala? Ce ne-ar putea face ca atunci cand intalnim o persoana cu opinii diferite de ale noastre sa nu atacam imediat acea persoana pentru ideile “gresite” sfarsind intr-un “dialog al surzilor”? Nu am un raspuns final, insa testez cateva ipoteze: jocul de debate, jocurile de rol, educatia civica, ascultarea activa si cei 7 ani de-acasa cred eu ca pot face minuni.

Exista insa alternative reale si viabile la societatea deschisa? Desigur ca exista – totalitarismul. Fie ca vorbim despre state fundamentaliste religios, fie ca vorbim despre totalitarisme bazate pe nationalism sau pe ideologie, principiul de functionare al acestora este unul simplu: negarea alternativei, refuzul dezbaterii de idei, dispretul pentru drepturile omului, coagularea suportului popular prin proiectarea unui dusman imaginar asupra publicului neinformat, tendinta catre omogenitate, dogmatismul, incremenirea in proiect. Dar sunt totalitarismele cu adevarat alternative? In opinia mea totalitarismul nu poate fi o alternativa la societatea deschisa din moment ce totalitarismul este instaurat si se mentine la putere prin forta, prin incalcarea drepturilor omului, prin violarea principiilor de drept, prin minciuna si manipulare. Umanitatea nu evolueaza in cadrul acestor regime “de forta”. Creativitatea scade, conformismul creste, dependenta de stat creste, libertatile scad iar… nemultumirile cresc. Din acest motiv democratia liberala si forma ei premium – societatea deschisa sunt modelul pentru viitor. Un lucru este sigur, in opinia mea: aceasta societate este singura societate in care putem ramane in continuare… oameni. Spun asta deoarece, spre exemplu, un om normal (nu personaj fictiv) aflat in situatia lui Robinson Crusoe (naufragiat singur pe o insula), ei bine un om intr-o astfel de situatie, incapabil de a mai comunica cu semenii, intr-o perioada oarecare si-ar pierde umanitatea (sau ar innebuni).

Pentru a construi o astfel de societate este nevoie de mai mult decat reguli, institutii si proceduri. Democratia procedurala poate produce regimuri fundamentaliste, regimuri ne-democratice… in lipsa unei solide culturi participative, a unei culturi a dialogului.

Dialogul nu este o simpla forma de comunicare, el are reguli si proceduri clare. Dialogul are loc doar intre egali. Dialogul se poarta cu argumente si cu politete. Dialogul este contructiv si pune accent pe gasirea de solutii, pe compromis.

Alternativele dialogului sunt monologul sau conflictul. Traim intr-o lume multiculturala si diversa si avem nevoie de dialog pentru a co-exista. Fara dialog lumea noastra multiculturala si diversa ar deveni un spectacol funest, caci presiunea demografica si urmarirea interesului duce inexorabil la conflict. Ori fara dialog, orice conflict ce se escaladeaza are efecte dezumanizante.

Francis Fukuyama spunea ca “Doar omul este capabil sa se angajeze intr-o batalie sangeroasa pentru unicul scop de a-si demonstra ca [...] are o demnitate specific umana pentru ca este liber” (Sfarsitul istoriei si ultimul om, pag. 135). Cum rezultatul bataliei poate fi un invingator si un mort sau un invingator-stapan si un invins-sclav, nevoia de recunoastere continua sa ii eludeze pe actorii acestei infruntari, caci recunosterea nu poate veni din partea unui mort si nici din partea unui invins… Solutia gasita pe parcursul istoriei este sublimarea acestui instinct razboinic in cadrul competitiilor sportive – Olimpiadele si turnirurile medievale. Vedem insa ca realpolitik-ul nu renunta la razboi ca prelungire a politicii…

Totusi, solutia cea mai profitabila pentru omenire nu este conflictul ci dialogul, negocierea, cooperarea reciproc avantajoasa, solidaritatea umana. Let’s give piss a chance!

Octav Popescu, OT PDL Sector 3

Modalitatea de repartizare a mandatelor in cazul votului uninominal

1. Se stabileşte de către BEC pragul electoral: varianta a – 5% pentru CD şi 5% pentru S , varianta b-  9 mandate cumulate, 6 CD si 3 S

2. BEJ stabileşte coeficientul electoral (C)

C= numărul total de voturi valabil exprimate pentru toate partidele ( candidaţi) care întrunesc condiţiile de la punctul 1 – ( pragul)

Exemplu: În circumspripţia judeţeană X , unde există 10 colegii  de deputaţi s-au exprimat 300 000 de voturi valabil exprimate, dar 50 000 au fost acordate unor candidati ai unor partide care nu au trecut praul electoral, astfel coeficientul electoral al circumscriptiei judetene va fi

C= 250 000: 10 = 25 000

3. BEJ cumulează toate voturile obţinute de fiecare partid, dupa care împarte aceste sme la corficientul electoral, reţinând partea întreagă a câtului. Acest rezultat reprezintă numărul de mandate repartizate de BBEJ partidelor, în prima etapă de repartizare.

Exemplu: Partidul A obţine 65 000 de voturi in circumscripţia judeţeană X ( în toate cele 10 colegii cumulat) BEJ împarte 65 000 la 25 000 rezultând astfel câtul de 2,6. Rezultă că partidul A  va avea cu siguranţă 2 mandate în judeţul X. Partidului A îi mai rămâne restul neutilizat de 15 000 de voturi. Operaţiunea se repetă pentru fiecare partid în parte.

4. BEJ transmite către BEC resturile rămase de la operaţiunea de la punctul 3 precum şi numărul de mandate nerepartizate. BEC calculeaza , prin metoda d’Hondt atribuirea restului de mandate, dpă care comunică BEJ-ului rezultatul final.

Exemplu: să presupunem că prin operaţiunile de la punctul c au fost repartizate de către BEJ doar 6 mandate de deputaţi din cele 10 ale judeţului X, astfel: A=2, B= 1, C=1, D=1. Prin calculele f[cutede BEC, reyulta ca A va mai primi 1 mandat, B 1 mandat, C 1 mandat si E 1 mandat. Cumulat A=3, B=2, C=2, D=1, E=1

5 În fiecare colegiu se atribuie un singur mandat. Repartizarea acestora se face în 2 etape

a) Se atribuie mandatul acelui candidat care a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în coleiul uninominal adica 50% +1

b) pentru colegiile în care nu se poate atribui mandat conform punctului a, BEJ va întocmi o listă ordonată cu toţi candidaţii, dispuşi în ordinmea descrescătoare a raporturilor dintre voturile valabil exprimate obţinute în colegiile uninominale în care au candidat şi coeficientul electoral al circumscripţiei judeţene.

Exemplu: în colegiul 7 candidatul Popescu al partidului A a obţinut 16 000 de voturi , calculul făcut de BEJ 16 000 : 25 000 = 0,64

Se repeta acest calcul la toti o candidatii care nu au obtinut mandat conform punctului a

6. Are loc proportionalizarea rezultatlui de la votul uninominal. Astfel se scade din nmărul de mandate calculat la pnctul 4 numărul de mandate atribuite conform punctului 5 a. Dacă diferenţa este zero sau negativă atunci acelui partid nu i se maiatribie nici un mandat.

Ecemplu: Partidul B , căruia îi revin 2 mandat, a obţinut în 2 colegii, prin candidaţii săi majoritatea voturilor, adică peste 50% plus 1, Rezultă că partidul B nu va mai avea de primit nici un mandat, indiferent de valoarea coeficienţilor candidaţilor săi, calculaţi la punctul 5 b

7. Mandatele se atribuie în funcţie de ordinea calculată la punctul 5 b. Astfel candidatul care are cel mai mare aport, va obţine mandatul în colegiul în care a candidat, candidatul cu raportul următor va obţine mandatl în colegiul său, smdp. …

Exemplu: Să presupunem că s-au atribuit direct doar 4 mandate, adică doar 4 candidaţi au obţinut în colegii 50% plus 1. Rămân de distribuit 6 mandate, în celelalte 6 colegii. Toţi candidaţii din acele 6 colegii se vor ordona în funţie de raportul dintre voturile obţinute şi coeficientul electoral. Se elimină  din listă acei candidaţi ai căror partide şi-au obţinut toate mandatele în cele 4 colegii indicate mai sus, iar dintre candidaţii rămaşi primii 6 vor obţine mandatele în colegiile în care au candidat, cu condiţia ca mandatul să nu fie atribuit unui candidat situat pe un loc superior pe listă.