Tinerii PD-L sunt aliatii celei mai puternice organizatii politice de tineret din Europa

Europarlamentarul Monica Iacob-Ridzi, presedinte al tineretului PD-L si presedintele ONNED, George Papadimitriou, au pus  la Olympia, în Grecia, bazele unui protocol de colaborare între cele doua formatiuni. ONNED  reprezinta tineretul Partidului Noua Democratie din Grecia, cea mai mare organizatie politica de tineret din Europa.

Monica Iacob-Ridzi a participat la Scoala de vara a acestei formatiuni care a avut loc între 18 si 20 iulie. Cu aceasta ocazie, presedintele OTPDL s-a întâlnit si cu primul ministru grec Kostas Karamanlis, prezent la eveniment, cu care a avut o scurta discutie despre cooperarea partidelor din familia populara europeana.

“Tinerii români si cei greci au foarte multe lucruri în comun si multe din problemele cu care se confrunta sunt asemanatoare. Sper ca prin  acest protocol de colaborare sa punem bazele unui program comun de solutii politice pentru rezolvarea problemelor de interes pentru tineri, cum sunt accesul la burse de studiu, începerea unei cariere sau întemeierea unei familii”, a declarat Monica Iacob – Ridzi.

ONNED este, la ora actuala, cea mai mare organizatie de tineret din Europa, cu 105.000 de membri activi si o forta importanta în cadrul YEPP – Tineretul Partidului Popular European – al carui presedinte provine din ONNED. OTPDL se afla în curs de afiliere la YEPP, procedura începuta în luna martie a acestui an. În prezent, OTPDL are statut de invitat permanent, urmând ca în curând sa devina membru observator al acestei organizatii.

Postat in Stiri. Etichete , . 6 Comentarii »

Monica Iacob Ridzi: ,,Băsescu are nevoie de tot sprijinul PD-L pentru a numi un premier”

Europarlamentarul Monica Iacob-Ridzi a declarat, azi, în conferinţa de presă care a avut loc la Petroşani, că PD-L va propune candidaţi buni în toate colegiile pentru că formaţiunea trebuie să-i acorde preşedintelui Traian Băsescu “toate pârghiile necesare pentru a putea numi un premier de la PD-L”, informează Mediafax.

Conform declaraţiei europarlamentarului, formaţiunea politică al cărei reprezentant este “tratează cu toată răspunderea şi responsabilitatea alegerile” ce urmează să aibă loc în toamnă, propunând candidaţi buni în toate colegiile.

Monica Iacob-Ridzi a adăugat că pentru a îndeplini acest obiectiv reprezentanţii PDL înscrişi în lupta pentru parlamentare vor fi oameni asupra cărora nu planează nicio suspiciune.

“Tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi care ştiu să atragă electoratul de partea lor. Nu mai avem nevoie de candidaţi penali ce au probleme cu legea. Tocmai de aceea vom propune oameni asupra cărora nu planează niciun fel de suspiciune că au avut probleme cu justiţia”, a spus europarlamentarul Iacob-Ridzi.

Reprezentantul PD-L a precizat că a susţinut acest vot uninominal şi a considerat mereu că politica în România trebuie să se facă cu o nouă generaţie de oameni politici.

“Votul uninominal va avantaja partidele ce vor avea candidaţi buni în toate colegiile”, a mai spus europarlamentarul.

Sursa: Evenimentl zilei

Postat in Stiri. Etichete . 1 comentariu »

Elena Basescu nu mai candideaza pentru alegerile Parlamentare

Elena Basescu a anuntat marti, la Bruxelles, dupa o reuniune a tinerilor din PDL, ca a decis sa nu candideze la alegerile parlamentare in acest an.

„Consider ca am nevoie sa mai acumulez experienta”, a motivat ea. Precizarea a venit pe fondul vehicularii in PDL a unei eventuale candidaturi a fiicei presedintelui la Camera Deputatilor, pentru care filiala Bucuresti pregatea un colegiu uninominal in sectorul 3.

Cu cateva ore inainte, ea declarase agentiei Mediafax ca nu a luat nicio decizie in aceasta privinta. Varianta candidaturii sale a fost luata in calcul de democrat-liberali dupa ce fiica presedintelui a spus, in octombrie, ca se gandeste la o cariera de deputat. De cealalta parte, Traian Basescu a sustinut ca nu o incurajeaza deocamdata in acest sens.

Sursa: Evenimentul Zilei:

Postat in Stiri. Etichete . 2 Comentarii »